Există mulţi oameni de succes în România, oameni pe care nu îi vedem din cauză că suntem prea concentraţi asupra afacerilor cele mai prospere de peste graniţe. Citim articole despre deţinătorul Facebook, deţinătorul companiei Google, preşedintele Statelor Unite ale Americii… şi uităm să privim în ograda noastră. Aici, în România, sunt o grămadă de oameni de succes de la care am putea învăţa o grămadă de lucruri care să ne ajute să pornim pe un drum sau, dacă am trecut deja de primul pas, să ne ajute să ne dezvoltăm sănătos în direcţia respectivă. Unul dintre aceşti oameni este Adrian Mazilu.
Cine este Adrian Mazilu?
Adrian Mazilu este deţinătorul agenţiei Sales Point. Este un proiect în colaborare cu brokerul internaţional Trade1000. Sales Point îşi doreşte să aducă în atenţia publicului din România noi informaţii şi oportunităţi în ceea ce priveşte tranzacţionarea online. Este un mediu extrem de dezvoltat în Statele Unite ale Americii, un mediu pe care România nu-l exploatează la adevărata lui valoare, de aceea Adrian Mazilu încearcă să îi înveţe tainele trainingului pe cei care doresc să aibă o carieră de succes în vânzări. El are foarte multă experienţă în acest domeniu, motiv pentru care din când în când este invitat să susţină câte un seminar, experienţă în cadrul căreia nu se teme să spună secretele din spatele tranzacţionării de succes.
Adrian Mazilu îşi doreşte ca România să se dezvolte foarte bine pe acest segment, de aceea depunde eforturi în acest sens. Pe pagina personală, el pune la dispoziţia doritorilor informaţii gratuite despre piaţa financiară, despre secretele tranzacţionării de succes, cât şi despre operaţiuni de acoperire a riscurilor pe acest segment.
Despre piaţa financiară?
Am preluat graficul de mai jos de pe site-ul adrianmazilu.com, iar dacă doriţi informaţii suplimentare le veţi găsi cu siguranţă pe pagina lui. Menţionez că veţi găsi atât informaţii generale, cât şi referitoare la fiecare segment în parte. Ele sunt structurate foarte bine, astfel încât vor fi uşor de înţeles.
Adrian Mazilu îşi doreşte să facă acest domeniu cât mai uşor de înţeles. Dezvoltarea ţării noastre nu este în mâinile celor din Parlament, ci în ale oamenilor de afaceri. Susţinându-ne să fim din ce în ce mai buni, ei ne conduc către o dezvoltare pe care niciun politician nu va putea să o suprime.
De ce este bine să urmăriţi pagina lui Adrian Mazilu? Pentru că oferă informaţii Gratuite care vă pot ajuta să începeţi o carieră în vânzări, sau să deveniţi din ce în ce mai buni în acest domeniu (în cazul în care lucraţi deja în vânzări). Adrian conduce deja o echipă de 100 de oameni, dar asta nu îl împiedică să împărtăşească pe net, cu noi toţi, informaţii esenţiale din lumea vânzărilor şi a trading-ului online. Am găsit inclusiv un seminar de-al său, pe youtube. În cazul în care sunteţi interesaţi de acest domeniu, vi-l recomand cu mare drag (aşadar să ştiţi să-l căutaţi şi pe youtube, căci sigur îl veţi găsi şi acolo).
Mult succes în afaceri! Şi nu uitaţi că avem o grămadă de oameni de succes printre noi, oameni de la care putem „fura” meserie. Profitaţi de aceste oportunităţi!