Frumuseţea a fost un factor important de-a lungul vremurilor, indiferent că vorbim de ultimii 10 ani, de anii ’20 sau de vremuri mai îndepărtate de atât. Iar pentru a păstra frumuseţea avem nevoie şi de sănătate, cele două fiind strâns legate între ele. Din categoria aceasta de discuţii, sănătate şi frumuseţe, m-am gândit să tratăm subiectul bruxismului. Tu ştii ce este bruxismul? Eu am aflat în urmă cu vreo doi ani, moment în care am găsit răspunsul mai multor întrebări pe care obişnuiam să mi le repet. Printre altele, nu ştiam de ce am probleme cu dantura, probleme cu care mă confruntam mai des decât alte persoane, deşi igiena orală era ca la carte. Nu săream nici măcar peste detartraj, pentru care optam de două ori pe an, un obicei sănătos pe care mă bucur că l-am păstrat. Când în sfârşit am auzit de bruxism! Şi aşa am început să mă informez în legătură cu acesta, atât online cât şi direct la cabinetul medicului dentist. Pentru unii dintre voi s-ar putea ca acest material să fie exact cum a fost în cazul meu aflarea de existenţa bruxismului. Drept pentru care este firesc să vă întrebaţi ce înseamnă şi de ce am scris în titlu că poate fura frumuseţea şi sănătatea dentară. Ei bine, dacă la finalul acestui material veţi concluziona că aveţi această problemă, cu siguranţă veţi fi în căutarea unui tratament pentru bruxism. But… first things first.
Ce este bruxismul?
În termeni comuni bruxismul este scrâşnitul din dinţi şi încleştarea maxilarelor. Cel mai adesea se întâmplă involuntar, în timpul nopţii. E posibil să vă fi trezit uneori cu maxilarul încordat ori chiar scâşnind. Dacă însă aveţi un somn adânc şi nu vă treziţi pe parcursul nopţii, partenerul de viaţă vă poate spune mai bine dacă v-a auzit scrâşnind din dinţi în timp ce dormiţi.
De ce este nevoie de un tratament pentru bruxism?
Iniţial, când am constatat că mă trezesc cu maxilarul încordat ori chiar scâşnind din dinţi, m-am îngrijorat pentru că mă simţeam incomod, ca şi cum muşchii feţei (ai maxilarului) erau complet neodihniţi, pricopsindu-mă şi cu ceva durere de cap. Mi-am făcut griji pe moment, dar am ignorat aceste episoade de teamă să nu mă transform într-o ipohondră ori paranoică. Şi am greşit ignorând. De ce? Pentru că bruxismul netratat duce la deteriorarea dinţilor, ceea ce poate duce la muuuulte probleme dentare (carii, fisuri, desprinderi provocate de fisurile nedepistate şi netratate la timp ş.a.m.d.). Iată de ce tratamentul pentru bruxism este atât de necesar.
Ce preţ are tratamentul pentru bruxism?
Depinde de tipul tratamentului. Există mai multe tipuri de bruxism, clasificate în funcţie de criterii precum: perioada în care se manifestă (ziua sau noaptea), poziţia celor două maxilare în timpul episoadelor de bruxism şi în funcţie de cauzele apariţiei acestei tulburări. Cele din urmă, cauzele apariţiei, sunt detaliile principale în funcţie de care se stabileşte tratamentul. Iar preţul unui tratament pentru bruxism diferă de la caz la caz.
În concluzie, e important să ştim ce este bruxismul pentru a interveni atunci când constatăm unele simptome. De reţinut faptul că anumite simptome ale acestei tulburări apar foarte târziu, când dinţii încep deja să se deterioreze, motiv pentru care este important ca la următoarea vizită la stomatolog să întrebaţi dacă dantura prezintă semne de bruxism. Medicii stomatologi au pregătirea necesară pentru a recunoaşte din timp bruxismul. Sănătatea dentară este un atu al frumuseţii. Iar frumuseţea, după cum bine ştim deja, este o dovadă de respect de sine, nu doar un moft.
Wishing you a flawless smile! 😉