Au trecut aproape 4 luni de când am scris articolul despre colecţia mea de cărţi de colorat pentru adulţi. Nu mi se mai par deloc aşa de scumpe precum le percepeam la început. M-a prins hobby-ul acesta, mai ales că este o activitate antistres, astfel încât sunt în stare să dau chiar şi 100 de lei pe o astfel de carte de colorat. Cele de 30-40 de lei mi se par deja ieftine :D. Între timp, însă, m-am mutat în Suedia, iar când am intrat într-o librărie să-mi cumpăr un pix roşu de care aveam nevoie, am trecut involuntar pe lângă raftul cu cărţi de colorat pentru adulţi. Picioarele mi s-au oprit fix acolo şi am început să mă uit la fiecare în parte, ca un copil care nu mai văzuse cărţi de colorat de ani buni… Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că mi-e dor de cărţile de colorat pe care le-am lăsat acasă în România. Totuşi n-am plecat din librăria respectivă cu o carte de colorat, ci am avut răbdare să ajung acasă şi să mă uit pe Books Express. Cred că toată lumea ştie magazinul acesta, având o grămadă de oferte bune la cărţi de tot felul. În ceea ce priveşte domeniu meu de interes din perioada asta cred că mă pot numi norocoasă, având în vedere că se găsesc zeci de cărţi de colorat pe Books Express. Şi au preţuri chiar bune, cărţile fiind ieftine comparativ cu cele din librăriile fizice.
Deşi iniţial mă îndreptam mai mult către cărţile de colorat antistres cu flori, între timp mi-am descoperit pasiunea pentru mandale. Şi îmi mai plac desenele cu animale, însă nu cele clasice, ci acelea care au forme abstracte pe ele. Îmi par un pic psycho, categorie la care mă încadrez uneori. I know that. Mă bucur că au apărut astfel de cărţi de colorat şi mă bucur că sunt accesibile, mai ales pe internet. Pe mine chiar mă ajută să mă detaşez de gândurile negre. Cu toţii avem astfel de momente şi ştiu că există multe feluri de a face faţă situaţiilor. La mine funcţionează cărţile de colorat antistres şi sala (fitness).
La tine ce funcţionează în lupta cu stresul? Cărţi de colorat pentru adulţi ai încercat?