Acum câteva zile treceam printr-o lungă serie de dezamăgiri. După ce m-am obosit încercând să mă mint că ele nu există, după ce am luat, în final, act de existența lor și mai ales după ce mi-am dat seama că mi-e imposibil să le transform în „experiențe înălțătoare de spirit și minte” – un fel de Red Bull al optimiștilor – am făcut ce face orice tânără în impas: am sunat-o pe mama.
Și deși m-am plâns cumplit și am exagerat repetat, folosind toate armele feminine pentru a-i atrage atenția și a beneficia, măcar telefonic, de sfaturile și compătimirea ei, mama tot absentă era.
Cam așa a decurs conversația noastră:
„Mami, ai auzit ce-am spus? Cred că îmi dau demisia! Serios, chiar nu mai suport!”
„Nu știu ce să-ți spun, fetiță. Sunt lucruri mai importante în viață… pentru care merită să lupți.”
Iat-o deci pe mama, susținand sus și tare că există lucruri mai importante ca micile mele dileme. M-am temut că e bolnavă. Sau că am supărat-o cu ceva. Sau că a înghețat iadul. „Poate am uitat ziua mătușii, iar”, mă gândeam eu. Dar am aflat că mama își petrecuse după-amiaza vorbind cu altă mamă. Mama Denisei. Denisa suferă de dublă scolioză toraco-lombară gr. 65-75 Cobb. Tot ce-și dorește este o viață normală – pe care operația și tratamentul i-o pot asigura. Și pentru asta lupta mama Denisei – pentru a-i asigura o viață normală fiicei ei. Una din care nu vor lipsi, poate, micile dileme. Micile dezamăgiri. Dar una în care va putea merge și de care se va putea bucura, zi de zi. Una care o va face fericită.
Hai să luptăm pentru ceva important! Putem oferi puțin din puținul nostru în contul RO88BPOS16010693955RON
Mai multe detalii despre Denisa găsiți aici.
