Discovery Channel anunță difuzarea documentarului Teroare în aer: AirAsia, despre evenimentele tragice în care a fost implicat zborul AirAsia 8501, în decembrie 2014. În România, programul va fi difuzat în premieră vineri, 10 aprilie, de la ora 23.00 pe Discovery Channel.
Aeronava companiei AirAsia, având la bord 155 de pasageri și 7 membri ai echipajului, a dispărut într-o furtună, la 40 de minute după ce decolase din Indonezia către Singapore. A fost finalul celui mai cumplit an din ultimul deceniu, din punct de vedere al accidentelor aviatice.
Comparând această tragedie cu alte evenimente aviatice petrecute recent, precum cele în care au fost implicate zborul 447 al companiei Air France și zborul 370 al Malaysia Airlines, documentarul va evalua impactul pe care fenomenele meteo tot mai severe îl au asupra industriei aviatice. De asemenea, este explorată ipoteza că tehnologiile aviației moderne îi fac pe piloți să depindă prea mult de sistemele automatizate, generând astfel o încărcătură prea mare de informații în situații critice.
În aceeași zi, de la ora 00:00, Discovery Channel va redifuza programul Misterul zborului 370, despre dispariţia aeronavei Malaysia Airlines în Oceanul Indian, în martie 2014.
Pentru mai multe informaţii despre program, accesaţi www.discovery.ro sau intraţi pe Facebook la Facebook.com/discovery.romania şi pe Twitter @DiscoveryRo.