După piesele lui Shakespeare, cele ale scriitorului norvegian Henrik Ibsen sunt, probabil, cele mai cunoscute şi mai îndrăgite. Spre deosebire de primul, însă, Ibsen şi-a făcut un adevărat blazon din realism, dar şi din complexitatea şi din natura pasională a personajelor sale. Hedda Gabler nu este o excepţie de la această regulă, iar spectacolul omonim de la Teatrul Naţional Bucureşti, în regia lui Thomas Ostermeier, este unul excepţional şi merită pe deplin recunoaşterea în acest sens.
Despre ce este vorba în Hedda Gabler
Piesa Hedda Gabler a fost publicată de Henrik Ibsen în 1890, fiind pusă în scenă în premieră mondială la 31 ianuarie 1891, la Residenztheater din München. Aceasta este considerată drept una dintre cele mai reprezentative opere ale dramaturgiei secolului XIX, dar regizorul Thomas Ostermeier reuşeşte să o adapteze epocii prezente. Astfel, personajul Heddei transcende condiţia burgheză a secolelor trecute şi devine emblematic şi în epoca digitală.
În fond, povestea Heddei, adică a femeii obişnuite să-şi vadă visurile devenind realitate, este una atemporală. Dar Hedda se plictiseşte şi, pe parcurs, realizează că are un gol în suflet, unul care apare chiar din diferenţa esenţială dintre aparentele ei dorinţe și realele ei nevoi. Conform descrierii făcute de Teatrul Naţional Bucureşti, “în viziunea lui Ostermeier, strălucitoarea Hedda este o combinație de femeie fatală și copil răsfățat care s-a plictisit de noile jucării și se distrează practicând jocuri periculoase.”
Aş adăuga că regizorul Thomas Ostermeier reuşeşte să rămână fidel textului lui Ibsen, căci Hedda nu ni se dezvăluie în spectacol pe de-a-ntregul, ci devine o fiinţă completă abia în imaginaţia spectatorului. Acesta întregeşte actul artistic şi personajul, acordându-i Heddei motive, dorinţe şi gânduri proprii.
Despre premieră, spectacol şi actori
Aşa cum arătam mai sus, spectacolul Hedda Gabler este unul de excepţie şi merită pe deplin recunoaşterea în acest sens. Nici nu este de mirare, având în vedere faptul că Thomas Ostermeier deja cunoscut în întreaga lume pentru montările sale provocatoare, demne de un adevărat „enfant terrible”. Spectacolele sale au fost puse în scenă atât la Schaubühne Berlin, acolo unde ocupă funcţia de director artistic, dar și pe alte scene din întreaga lume, devenind adevărate repere ale teatrului contemporan.
De această dată, Ostermeier îmbină o echipă de realizatori de la Schabühne Berlin și o distribuție alcătuită din actori de elită ai Teatrului Național București. Dintre aceştia, Raluca Aprodu, cunoscută mai ales pentru rolul principal din serialul Ruxx, reuşeşte o performanţă excelentă şi în rolul Heddei Gabler. Foarte potriviţi şi convingători sunt şi Ana Ciontea, Crina Semciuc şi Alexandru Potocean – în roluri secundare. Richard Bovnoczki reuşeşte să transforme mediocritatea personajului Jørgen Tesman într-o performanţă completă, în timp ce Marius Manole transformă personajul Brack într-unul cu multiple straturi.
Pe scurt, distribuţia este una excelentă, motiv pentru care şi aplauzele de la finalul spectacolului, la premieră, s-au prelungit destul de mult.
Despre reprezentaţii şi bilete
Oricine doreşte să se bucure de un spectacol complet, cu un text excelent, o regie şi o distribuţie pe măsură, ar trebui să meargă la Teatrul Naţional Bucureşti, pentru Hedda Gabler. Detaliile despre program şi bilete sunt disponibile AICI.
Citeşte şi: PTERODACTILI…
Citeşte şi: Regizorul…