Ritmuri interioare este o carte pe care o păstrez pe raftul memoriei, o carte pe care am ales să n-o pun la grămadă după parcurgerea tuturor paginilor care o compun. Ce este atât de special la această carte a autoarei Rebecca Miller? Ai crede uneori că există doar două sau trei tipuri de femei, unele de carieră, altele de casă, plus alte câteva care se împart între muncă şi casă. Dar lucrurile sunt mai complicate de atât.

Cartea Ritmuri interioare prezintă zbuciumul a 7 femei diferite. Extrem de diferite. Personalităţi şi vârste diferite. Circumstanţe diferite, şanse diferite, drumuri diferite pe care au ales să păşească şapte persoane diferite. Pentru că, în final, totul se reduce la alegerile pe care le-am făcut. Noi am decis să învăţăm şi să ne zbatem pentru carieră. Sau, de cealaltă parte a baricadei, noi suntem cele care am ales să stăm acasă. Ori, de ce nu, să împăcăm ambele segmente de viaţă (atât cariera, cât şi familia).

Aceasta este o carte foarte uşor de parcurs, cele 7 poveşti de viaţă întinzându-se în total pe aproximativ 200 de pagini.

Care sunt cele 7 femei în jurul cărora este ţesută această carte?
Greta, cea care ajunge la concluzia că a evoluat mult de-a lungul anilor, în vreme ce soţul ei a rămas blocat în trecut. Din acest motiv cei doi nu mai sunt de mult timp „pe aceeaşi lungime de undă”.
Delia, o luptătoare prin definiţie, un om convins de faptul că nimic nu-i poate sta în cale. Cu toate astea, avea momente în viaţă în care ceda, însă erau episoade scurte, bătălii pe care le câştiga.
Loiusa… este într-o continuă căutare şi o continuă luptă cu sufletul ei. A avut un frate geamăn care a murit la doar două zile după naştere. De-a lungul timpului şi-a făcut un obicei din a se învinovăţi pentru decesul lui, crezând că l-a lovit în vreme ce împărţeau pântecul mamei lor şi că acesta a fost motivul pentru care el s-a stins din viaţă. Dincolo de acest ritm interior destul de chinuitor, Loiusa încearcă să ducă o viaţă cât de cât normală, deşi se contrazice pe alocuri.
Julianne (41 de ani), a patra soţie a lui Joe, se gândea uneori cum ar fi fost viaţa ei dacă nu s-ar fi legat de un om cu vârsta aproape dublă comparativ cu a ei. El învinsese cancerul şi era un poet îndrăgit. Ea, în schimb, deşi se ocupa tot cu poezii, nu avea aceeaşi strălucire în condei.
Bryna, a cincea poveste de viaţă, este femeia care căzuse în capcana siguranţei. Deşi avea un job bun şi visa la carieră şi viaţă de oraş, a abandonat toate acestea pentru căsătoria cu un fermier, om lângă care ştia sigur că are siguranţa zilei de mâine. A plătit un preţ destul de mare pentru această siguranţă…
Nancy, în vârstă de 9 ani, era fata unor oameni bogaţi. Deşi vâsrsta ei este destul de mică, avea un caracter aparte, ca şi cum ar fi fost un om matur prizonier într-un trup de copil. Cu toate astea, stresul din familie i-a cauzat tendinţe psihopatice (pe care şi le controla uneori cu măiestrie). Familie bogată nu înseamnă familie lipsită de griji.
Paula locuieşte cu prietenul ei într-un cartier din New York. Are 21 de ani şi tocmai a aflat că este însărcinată, iar singurul om căruia îi mărturiseşte asta e un puşti de 15 ani pe care decide să-l ia la ocazie, deşi părea să fie un copil vagabond.

Cam acestea sunt cele 7 persoane de sex feminin în jurul cărora este construită cartea Ritmuri interioare. Poveştile nu sunt legate între ele, motiv pentru care publicaţia este şi atât de uşor de parcurs. Fiecare persoană este atât de diferită, însă fiecare dintre noi se poate regăsi cel mai probabil în două dintre personaje. Cred că, after all, suntem mixuri ale personajelor din carte.

Cu siguranţă o carte care te pune pe gânduri. O găseşti aici.

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *