Începutul anilor ’90 a găsit câmpul de bătălie al supercarurilor dominat de constructorii europeni. Ferrari, Lamborghini sau Porsche îşi etalau creaţiile, siguri că războiul se va duce în trei. Topurile vremii listau modele precum Lamborghini Diablo, Ferrari F50, Porsche 996 GT1, Bugatti EB110.

După ce au studiat problema, japonezii au decis că e momentul să nu mai privească de pe margine şi să intre în jocul nebunesc al supercarurilor. Şi au intrat! Capodopera lor este apreciată şi astăzi, fanii aşteptând o nouă versiune a maşinii care a surclasat cele mai mari nume în domeniu în anii ’90.

Honda NSX

 

Honda NSX, lansată în anul 1990, a fost prima maşină de serie dotată cu un şasiu monococ din aluminiu. Pentru că nu era de ajuns aliminiu, acelaşi material a fost utilizat şi la panourile caroseriei, suspensie sau motor. Dezvoltarea unui automobil special, de înaltă performanţă, a început încă din anul 1984, atunci când Honda a apelat la Pininfarina pentru creionarea conceptului HP-X (Honda Pininfarina Xperimental). Mai bine de jumătate de deceniu a testat Honda maşina, timp în care japonezii ar fi încercat aproximativ 20 de versiuni diferite înainte ca ceea ce cunoaştem astăzi sub numele NSX să vadă lumina zilei.

După design-ul de la Pinifarina, materiale uşoare, tehnologie din Formula 1 şi o suspensie setată cu ajutorul pilotului de Formula 1 Ayrton Senna, Honda a dezvoltat cireaşa de pe tortul NSX-ului, motorul: un V6 de trei litri şi 270 cai putere, cuplat la o transmisie manuală cu cinci rapoarte. În teste, Honda NSX a atins 100 km/h în numai 5 secunde, lăsând constructorii europeni cu o sprânceanâ ridicată. Impresionant este şi modul în care, fără prea mare efort, motorul ajunge la 8.000 rpm.

Honda NSX2

 

În 1997, Honda NSX a trecut printr-un proces amplu de îmbunătăţire. Capacitatea cilindrică a motorului V6 a fost crescută până la 3.2 litri, lucru ce se traduce printr-un plus de putere de aproximativ 20 CP. De asemenea, şi cuplul maxim a urcat de la 285 pana la 305 Nm.

Producţia legendarului Honda NSX a încetat în anul 2005. Totuşi, în ultimii ani au apărut o mulţime de zvonuri cu privire la o nouă versiune a legendei. Se pare că anul 2015 este ţinta Honda pentru a aduce la lumină noul NSX.

Honda NSX concept

Boys & Toys

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *