Șosetele nepereche, desperechate adică, au devenit o declarație de personalitate, de curaj și chiar de simț estetic.

Moda prezentului înfăţişează blugi rupţi, la care se adaugă imprimeuri, suprapuneri de materiale diferite, culori vii sau mult negru, forme și tăieturi asimetrice. Pe scurt, o nebunie generalizată, care naşte încântare printre tinerii cu poftă și curaj de a se exprima prin îmbrăcăminte. Băieţii poartă papioane la look-uri casual, curele cu catarame care ies în evidenţă, iar fetele poartă părul în culori pastel și genţi cu forme de vinil sau cu modele tradiţionale româneşti.

Stilul relaxat și aparent nonșalant, delăsător, a căpătat în ultimul timp tot mai mulți adepți. Se remarcă, pe lângă vestimentație, în coafură. Șuvițele rebele, care crestează frunți masculine și feminine deopotrivă, completează o ținută aparent aleasă la întâmplare, dar în fapt atent studiată. Materialele tocite sunt altele în fiecare zi. Falsa lor uzură subliniază, o dată în plus, tendința către un stil relaxat, natural.

Pentru somnoroşii forţaţi să se trezească dimineaţa șosetele nepereche pot fi doar un accident. Pentru alții, acest fashion statement e deja un brand personal. Indiferent că le porți în pereche sau îți plac asocierile îndrăznețe, pe shop.ciserom.ro găsești modele cu imprimeuri, în culori puternice sau cu geometrii deosebite.

 

Fashion & Accessories

One reply to “Fashion statement: șosetele nepereche”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *