Discovery susține conservarea unei rezervații pentru tigrii din India și Buthan

de   0 comentarii

Discovery Communications anunță semnarea unui parteneriat istoric cu World Wildlife Fund (WWF) prin care Discovery va finanța și promova conservarea unei rezervații de aproximativ 400.000 de hectare, în India și Bhutan, cu scopul protejării și înmulțirii populației de tigrii sălbatici.

Doar în ultimul secol, populația de tigrii sălbatici a scăzut cu 96%, ajungând la mai puțin de 4,000 de exemplare ce trăiesc în sălbăticie, din cauza restrângerii habitatului natural și din cauza braconajului la scară mare. Dacă se asigură teritoriul necesar, prezența prăzii predilecte și protecția împotriva braconajului, populația de tigrii sălbatici se poate reface.

Discovery Channel va difuza documentarul “Around the World”, despre viața tigrilor – o producție Grain Media a regizorului Orlando von Einsiedel, nominalizat la Premiile Oscar pentru filmul VIRUNGA.

Mișcarea globală pentru protecția tigrilor tocmai s-a extins cu 400.000 de hectare,” a anunțat David Zaslav, Președinte și CEO al Discovery Communications. Discovery este o companie cu obiective clare și care, timp de mai bine de 30 de ani, a avut camere de filmare în toate colțurile planetei, realizând nenumarate documentare de la “Planet Earth” la “Racing Extinction”, inspirând și informând publicul despre frumusețea planetei noastre. Din păcate, tot camerele noastre au arătat și fragilitatea lumii în care trăim, implicit a animalelor. De aceea, am decis să facem un pas curajos înainte, dincolo de camerele de filmare, pentru a proteja această specie care e în pericol de dispariție. Vom veghea pentru ca aceste animale superbe să nu dispară. Vom aduce o rază de speranță acestei cauze nobile, prin intermediul brand-urile noastre, cu scopul de a dubla populația de tigrii sălbatici până în anul 2022.”

Pe lângă sponsorizarea proiectului C.A.T., Discovery va folosi propriile canale ce ajung la peste 3 miliarde de telespectatori la nivel mondial, pentru a susține programul intitulat „Tx2” al WWF, lansat în 2010 și al cărui obiectiv este dublarea populației de tigrii sălbatici din întreaga lume până în 2022, „Anul Tigrului” în zodiacul chinezesc.

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *