Bolile cronice pot aduce energii negative într-o relaţie sau, dimpotrivă, îi pot arăta adevărata profunzime şi frumuseţe. Studiile arată că 40% dintre adulţii care trăiesc lângă o persoană depresivă, ajung să sufere ei înşişi de depresie, explica J. Raymond DePaulo, doctor la Johns Hopkins School of Medicine. Platforma online www.depresiv.ro are scopul de a atrage atenţia asupra modului în care se manifestă depresia şi căile prin care poate fi tratată.

Într-o relaţie în care un partener suferă de depresie, ambii parteneri se vor simţi la un moment dat vinovaţi pentru situaţia prin care trec. Persoana depresivă va regreta faptul că îl face pe celălalt să treacă prin problemele sale, iar celălalt partener se va întreba dacă a greşit cu ceva şi cum poate fi de ajutor. Ambii parteneri trebuie să depună un efort constant pentru că relaţia lor să reziste şi pentru că vieţile lor să se îmbunătăţească.

Tratamentul depresiei înseamnă mult mai mult decât administrarea medicamentelor potrivite. Deoarece depresia poate fi cauzată de factori fizici, emoţionali şi sociali, un plan complet de tratament trebuie să ia în considerare toate aceste probleme. În tratarea depresiei este extrem de important sprijinul pe care îl primim din partea celor din jur, fie că este vorba de familie, prieteni, un grup de suport sau partenerul de viaţă.

Pentru a evita că starea de spirit a partenerului de viaţă să vă afecteze, trebuie să înţelegeţi în primul rând prin ce trece aceasta şi să îi fiţi alături, dar să stabiliţi anumite limite. Amintiţi-vă că negativitatea acelei persoane nu reflectă realitatea şi faceţi efortul intern de a nu fi de acord atunci când auziţi lucruri negative.

Apatia şi sentimentele negative ale partenerului vă pot conduce pe amândoi către izolare socială sau către interacţiuni în care partenerul depresiv îl domina pe celălalt. Terapiile de cuplu eficiente includ aspecte ce îi vizează pe ambii parteneri. Aceştia învaţa să comunice mai bine, să diminueze supărarea şi alte energii negative, să împartă mai multe energii pozitive prin complimente, acorduri, zâmbete şi îmbrăţişări, dar şi să ia împreună decizii benefice pentru amândoi.

Platforma online www.depresiv.ro reprezintă un punct solid de sprijin pentru cei care suferă de depresie, oferind informaţii complexe despre tulburările specifice, sfaturi pentru tratarea acestora şi explicarea factorilor ce conduc la apariţia unor astfel de dispoziţii, de către specialişti avizaţi din domeniul psihiatriei. Astfel, puteţi consulta platforma pentru a cunoaşte mai multe detalii despre apariţia depresiei, fie atunci când va confruntaţi personal cu aceasta sau când cei dragi prezintă simptomele specifice.

Lifestyle & Leisure

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *