Un studiu recent arată că peste 65% din populația adultă suferă de pe urma stresului cotidian. Conform acestuia, numărul celor afectați este în creștere, iar stresul a devenit o parte a vieții cotidiene, atât acasă, cât și la serviciu. Stresul este, totuși, o reacție naturală de apărare a organismului. Acesta funcționează perfect în fața unei amenințări subite și de scurtă durată, când este necesar un răspuns rapid la stimuli. Când stimulii nu dispar și organismul este forțat să rămână pentru perioade îndelungate în stare de alertă, reacția de răspuns poate avea efecte nocive.

Așadar, cum am putea reduce stresul? Cum am putea re(învăța) să zâmbim? Cum ne-am putea ridica inocenți și mirați, ca niște copii, după confruntări interne sau externe? Nu pretindem să cunoaștem răspunsurile la aceste întrebări, dar am experimentat câteva lucruri folositoare, care ne-au readus, uneori, zâmbetul pe buze.

  • Ne-am lăsat inspirați de oameni mai zâmbitori ca noi. Uneori, aceștia ne-au arătat noi moduri de a ne simți bine. O citim cu plăcere pe Andra și ne bucurăm pentru fiecare nouă aromă de ceai testată de ea și pentru fiecare oraș vizitat.
  • Ne-am regăsit în alte lumi, citind. Cartea potrivită ne poate arăta noi fațete ale lumii pe care pretindem c-o cunoaștem atât de bine încât să ne… supărăm. Demonii lui Dostoievski, Bătrânul și marea sau Trei într-o barcă sunt lecturi minunate în acest sens.
  • Am ascultat muzica altora. Ne-am regăsit în melancolia altor popoare și i-am admirat pe cei care au învățat noi moduri de a cânta, în limbaje necunoscute lor, ca Richard Feynman.
  • Am apelat la arsenalul secret: produse pentru băi relaxante, arome și ceaiuri care ne ajută să dormim mai bine și chiar și suplimente alimentare. Mindbalance REVIVA, un supliment nutritiv fabricat din extract patentat de Ashwagandha, ne este un bun companion, uneori. reviva
  • Nu am încetat niciodată să râdem (chiar și de noi înșine), nici să visăm!
How to...

One reply to “Cum să reduci stresul și să înveți să zâmbești (chiar și atunci când ai prefera să țipi)”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *