Un bun prieten, proaspăt recent reangajat într-o companie, mi-a cerut câteva recomandări menite să-l relaxeze. În primul rând, dorea să-şi cunoască mai bine colegii, pornind de la discuţiile purtate cu ei. În al doilea rând, avea chef să vadă un film atipic, unul pe care el nu l-ar alege niciodată. I-am recomandat, pentru rezolvarea ambelor probleme, Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street.

L-am văzut împreună şi, ajutaţi de buna dispoziţie, ne-am hotărât să concepem un ghid de clasificare a faunei de birou, pornind de la situaţia lui şi povestea lui Mr. Todd.

Veşnicul nemulţumit se plânge cât e ziua de lungă: tavanul e prea tavan, biroul – prea birou. Pentru el nu contează banii primiţi, funcţia sau programul. E născut să fie un şef mai mic, pentru că e singurul job care-i permite să nu muncească şi să se plangă în continuare: These are probably the worst pies in London/ I know why nobody cares to take them/ I should know, I make them, but good? No/ The worst pies in London.

Anarhistul închipuit luptă împotriva sistemului chiar şi atunci când acesta e sublim şi inexistent. Pentru el nu există şefi – doar norocoşi, piloşi şi viitori ex-angajaţi. Subalternii trebuie să livreze cu 300% mai mult în fiecare zi, iar superiorul ideal e cel care-şi recunoaşte inferioritatea: The history of the world, my love/ Is those below serving those up above/ How gratifying for once to know/ That those above will serve those down below.

Deprimatul e prieten bun cu Anarhistul închipuit. Îşi doreşte să moară capra şefului puţin mai mult decât cea a colegului de birou. Nu luptă împotriva sistemului, dar nici nu-şi găseste locul in cadrul lui. E sigur că ar fi un şef minunat, dar încearcă prin toate mijloacele posibile să evite o promovare care l-ar pune în imposibilitatea de a fi deprimat: There’s a hole in the world like a great black pit/ And the vermin of the world inhabit it/ And it’s morals aren’t worth what a pig can spit/ And it goes by the name of London.

Victima sorţii este, în general, femeie. Încearcă să pară prostuţă şi neajutorată pentru a descoperi slăbiciunile tuturor. Simulează atacuri de panică şi probleme de sănătate pentru o zi liberă. Va fi o mamă minunată, dacă treci cu vederea posibilitatea ca ea să sufere de Sindromul Munchausen: My cage has many rooms, damask and dark/ Nothing there sings, not even my lark/ Larks never will, you know when they’re captive/ Teach me to be more adaptive.

Cavalerul şchiop e prietenul tuturor şi mai ales al doamnei de mai sus. Îşi oferă permanent serviciile, chiar dacă e depăşit de situaţie. Stă la birou peste program şi evită cu atenţie confruntarile directe cu superiorii. E un băieţel speriat, pe care fie nu-l aşteaptă nimeni acasă, fie îl aşteaptă prea multe persoane: Nothing’s gonna harm you/ Not while I’m around/ Nothing’s gonna harm you/No sir, not while I’m around.

Vânzătorul de iluzii e individul ăla enervant care le ştie pe toate. Libidinos şi superior, si-ar vinde şi mama pentru câţiva bănuţi. Se ascunde sub masca unui bun cunoscător de vinuri, muzică şi politică. În realitate, e doar un pseudointelectual. ‘Twas Pirelli’s Miracle elixir/That’s what did the trick, sir/ True, sir, true! Was it quick, sir?/ Did it in a tick, sir/ Just like an elixir ought to do.

Coordonatorul morocănos e singurul care încearcă să gestioneze nebunia celor de mai sus. Se hotărăşte greu să ia o decizie şi e luat adesea prin surprindere de evenimente, lucru care-l face frecvent să pară mai prost decât e. Caută divolul în detalii, motiv pentru care-i scapă adesea evidenţele: Don’t you know, silly man/ Half the fun is to plan the plan/ All good things come to those who can/ Wait.

În orice companie există, desigur, şi un Mr. Todd. De obicei, e nebunul ăla căruia-i rămân în minte versurile de mai jos:

For what’s the sound of the world out there?

Those crunching noises pervading the air?

It’s man devouring man, my dear!

And then who are we to deny it in here?

 

Fun & Games How to...

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *