Ce să faci în week-end – ghid modern de conduită urbană

de   0 comentarii

Ultima dată când ai fost la film ai ascultat mai degrabă crănţănitul bălos al macacului din stânga şi conversaţia răţuştelor din spate? Te-ai plictisit de conversaţia cu prietena din dotare la cafeneua din colţ? Seara de pizza cu prietenii nu mai e ce era, fiindcă animalul din dotare, şi aici nu mă refer la căţel, a început să exagereze cu berile? E momentul să citeşti un ghid modern de conduită urbană în week-end!

  • Citeşte o carte! Nu e doar un sfat gratuit inspirat de melodia unei trupe celebre de rap. Ba chiar s-ar zvoni că acestea te fac neprost. Atâta timp cât nu e vorba de una din seria Twilight…
  • Dă o tură prin oraş după domnişoare! Eşti fată şi n-ai ce face în week-end? Programează-ţi o seară masculină: biliard, glume proaste cu amicii şi poţi încerca chiar şi o bere la meci, deşi eu ţi-aş recomanda un pahar de vin.
  • Pleacă! Părăseşte mediul urban pentru câteva zile. Nu contează unde pleci, căci, în cel mai rău caz, vei fi bucuros/bucuroasă de întoarcere. Nu uita să laşi telefonul acasă sau, dacă eşti o dronă obsedată de job, măcar să renunţi la facebook.
  • Schimbă lumea! Nu, n-o să-ţi spun să militezi pentru salvarea balenelor, dar nici n-ar trebui să renunţi la activităţile preferate doar fiindcă sunt alţii mârlani fără maniere, ci doar să le iei în calcul proastele obiceiuri şi să te comporţi pe măsură.
  • Priveşte stelele! Du-te la un muzeu, la o galerie de artă sau la observatorul astronomic. Alege-ţi cu atenţie otrava culturală şi ia în calcul muzeele care sunt folosite des pentru excursii cu şcoala. Evită-le!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *