Hai și tu! Campania „Donează sânge! Fii erou!”

de   0 comentarii

Studenții medicinişti trag un semnal de alarmă în contextul lipsei acute de sânge din spitalele din România. Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti, în colaborare cu Institutul de Hematologie Transfuzională Bucuresti și Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), organizează o nouă ediţie a Campaniei de Donare de Sânge, sub deviza “Donează Sânge, Fii Erou!”, în perioada 08-12 mai 2017.

„Donează sânge! Fii erou!” este un proiect național, desfășurat în 10 centre universitare din România: Târgu Mureș, București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Sibiu, Craiova, Timișoara, Oradea și Constanța care vine în întâmpinarea unei probleme importante a vremurilor în care trăim și anume deficitul major de donatori de sânge. În săptămâna 8-12 mai, toate centrele vor lucra împreună, scopul fiind creșterea procentajului de donatori din populație.

Bucureștenii sunt așteptați în Holul de Onoare al Facultății de Medicină UMF Carol Davila, în perioada 08-12 mai.

Date utile:

Știați că în România sub 2% din populație donează sânge, și că doar un singur bolnav de leucemie are nevoie de patru donatori? Numeroase probleme serioase de sănătate implică transfuzia de sânge, donat de oameni ca noi toți, cu scopul de a salva vieți. Poate fi un copil, un părinte sau un prieten apropiat cel care are nevoie de acest dar necondiționat pentru a supraviețui. Campania își propune să asigure o atmosferă relaxată și plăcută pentru donatori și să ofere asistența personalului medical din cadrul Institutului de Hematologie Transfuzională, în vederea eficientizării și comodității actului de donare.

Prin organizarea bianuală a proiectului ‘’Donează sânge! Fii erou!’’, coordonatorii și-au propus întotdeauna ameliorarea uneia dintre marile probleme cu care se confruntă unitățile spitalicești din România: lipsa de sânge. De fiecare dată, campania s-a desfășurat pe o perioada de cinci zile, timp în care, pe lânga procesul propriu-zis de donare, s-a încercat sensibilizarea populației cu privire la importanța actului de donare a sângelui prin materiale informative (pliante, afișe, articole în presă și media) și sfaturi din partea personalului medical în locația de recoltare.

Toate campaniile au fost încununate de succese, numărul de donatori mărindu-se de la o ediție la alta, precum și suportul oferit din partea sponsorilor și mass-mediei. Anul trecut, adunând campaniile desfășurate, s-au acumulat în doar 2 săptămâni circa 1000 de donatori din capitală, ceea ce reprezintă peste 450 L de sânge care poate fi folosit în aproape 300 de intervenții medicale.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *